Sterilizarea
Sterilizarea este o intervenţie medicală prin care bărbatul sau femeia îşi pierde fertilitatea permanent. Persoana respectivă nu va mai putea face copii, resp. nu va mai putea rămâne însărcinată. Trebuie de aceea să te gândeşti foarte bine înainte de a lua o astfel de decizie.
Refertilizarea este o operaţie scumpă, care nu reuşeşte mereu.
Sterilizarea la bărbaţi
Sterilizarea bărbatului constă în secţionarea sau închiderea cu o pensă a ambelor canale seminale din scrot, operaţie care se face într-un cabinet medical sau într-o clinică. În felul acesta, sperma (spermatozoizii) nu mai poate trece prin canalul seminal. Spermatozoizii nu mai pot ajunge în lichidul seminal, fiind eliminaţi din organism după scurt timp.
De obicei, va dura câteva săptămâni până când lichidul seminal nu va mai conține deloc spermatozoizi în timpul orgasmului. Numai după aceea este sigur că bărbatul nu mai poate face copii.
Sterilizarea la femei
Operaţia de sterilizare la femei se desfăşoară de regulă într-o clinică. Operaţia constă în închiderea şi sigilarea prin electrocoagulare a trompelor uterine, sau în aplicarea unei pense pentru închiderea acestora.
După operație, ovocitele din ovare continuă să se maturizeze. Se ajunge chiar şi la ovulaţie. Însă, deoarece trompele uterine sunt închise, spermatozoizii nu mai pot ajunge la ovocite și nu le mai pot fecunda. După scurt timp, corpul va elimina ovocitele din trompa uterină.
Ce se întâmplă după sterilizare
După sterilizare, organismul continuă să producă aceiași hormoni, atât în cazul bărbaţilor cât şi al femeilor. În urma sterilizării nu dispar nici plăcerile sexuale.
O decizie importantă pentru toată viaţă
Se întâmplă uneori ca persoana să regrete ulterior că s-a sterilizat. Viaţa se schimbă uneori, situaţie în care apare din nou dorința de a avea un copil. Poate că unele persoane vor regreta această intervenţie, dacă operația s-a efectuat prea timpuriu. După despărțirea de o persoană, după un avort sau o sarcină dificilă, să te gândeşti foarte mult înainte de a lua o astfel de hotărâre.
Sterilizarea la bărbaţi sau la femei
Sterilizarea la bărbaţi este o operaţie mai simplă decât la femei. Pentru sterilizarea la femei este nevoie de o operaţie mai mare în zona abdomenului, care se realizează sub anestezie generală. Această intervenţie prezintă mai multe riscuri decât sterilizarea bărbatului, fiind şi mai scumpă.
Preţuri
Operaţia de sterilizare a bărbatului costă 400-600 de euro.
La femei, aceasta costă 600-1000 de euro.







